Am urmărit o emisiune TV la care a fost invitat Mircea Sandu.
Concluzia, trasă chiar de el la finalul emisiunii, a fost că tot scandalul din fotbalul românesc îl va atinge în proporție de maxim 1%.
A decretat, gesticulând cu ambele mâini: "Merg până-n pânzele albe! Nu-mi dau demisia.! Cu Prunea a fost altceva, a fost corupție. Afară sunt respectat și apreciat, în țară sunt hulit."
Argumentele venite in sprijinul acestei concluzii au fost înșirate de-a lungul emisiunii, însoțite de hârtii fluturate în fața camerelor, repetând obsesiv aceleași cuvinte: în 20 de ani, de când conduce FRF, a făcut extraordinar de multe pentru fotbalul românesc, legile țării nu sunt valabile în curtea fotbalului.
NU! Nu e răspunderea lui. El are regulamente și statute care îl fac imun la legile statului român. Ele nu-l pot atinge în feuda lui, unde funcționează alte legi. Casta din care face parte nu-i permite să coboare la nivelul cetățenilor de rând care caută justiția prin instituțiile consacrate ale statului. Scaunul de domnie de la FRF e atât de înalt încât nu se mai vede nimic din ce este jos. Aerul e amețitor, e liniște.
Mircea Sandu e un alt exemplu de individ care a urcat pe vîrful puterii uitându-și la bază butelia cu bun simț, necesară pentru a rezista efectelor aerului rarefiat din înălțimi. Se simte intangibil și se poartă ca atare.
De ce? Pentru că cineva i-a ridicat puțin Justiției eșarfa cu care era legată la ochi. În loc să rămână oarbă acum zărește putin, e chioară, cât să vadă cine e cel ajuns în fața sa. Vede suficient cât să facă diferențe și să fure la cîntar.
De aceea Mircea Sandu și cei ca el merg până-n pânzele albe! Pentru că Justiția nu mai este oarbă, e chioară!
0 coments:
Trimiteți un comentariu